Indatoririle unui Mason-Liber

Vechile indatoriri ale unui Mason Liber
(Constitutia lui Anderson, 1723)

Acestea vor constitui regulile de comportament etic ale unui Frate Mason

I. In ceea ce priveste pe DUMNEZEU si RELIGIA.

Un Mason este obligat prin tinuta sa, sa se supuna legilor moralei, si daca intelege corect Arta Regala, el nu va fi niciodata un ateu stupid, nici un libertin fara de religie. Indiferent de religia Fratelui si de felul credintei sale, acesta nu va fi exclus din Ordin, deoarece el crede in gloriosul Arhitect al Raiului si Pamantului si practica sacrele indatoriri ale moralitatii. Masonii imbina virtutile puterii de a convinge cu legaturile dragostei fratesti.

II. Despre Magistratii civili supremi si subordonati.

Un Mason este un om obisnuit in fata autoritatilor civile, oriunde s-ar afla sau ar munci si nu trebuie niciodata sa fie implicat in conspiratii sau comploturi impotriva pacii si bunastarii natiunii sale sau tarii care il gazduieste si nici sa se poarte intr-un mod nedemn fata de magistrati. El se va conforma cu draga inima oricarei autoritati legislative, va sustine in orice ocazie interesul comunitatii si va promova zelos, prosperitatea tarii lui. Prin natura lor masonii sunt meniti sa promoveze pacea, sa cultive armonia si sa traiasca in buna intelegere si dragoste frateasca.

III. Despre LOJI

O LOJA este un Templu al Artei Regale unde Masonii se aduna pentru a lucra, a se instrui si a aprofunda, in mod ritual, misterele vietii. Fiecare Frate trebuie sa apartina unei Loje si sa se supuna Regulamentelor acelei Loje, Constitutiei si Regulamentelor Generale ale Ordinului. Din timpuri stravechi, nici un Maestru, Calfa sau Ucenic nu poate lipsi de la Tinuta Lojei fara a fi sever mustrat, mai ales atunci cand este convocat, mai putin in cazul in care Venerabilul sau Supraveghetorul considera ca lipsa s-a produs din pura necesitate.

Persoanele care au calitatea de Maestri Masoni sau cele admise in primele doua Grade de Ucenic si Calfa ai unei Loji trebuie sa fie oameni buni si cinstiti, nascuti liberi, de varsta matura, cu gandire sanatoasa, morali, toti cu un cazier fara pata.

IV. Despre Venerabili, DEMNITARI, Membri si Ucenici.

Orice avansare in Fratia Masonica se bazeaza pe meritul personal si straduinta fiecaruia, astfel incat Marele Arhitect sa fie bine servit, in conditiile in care Fratii nu se vor face de rusine cu cunostintele lor si nici Arta Regala nu va fi desconsiderata. De aceea, nici un Venerabil sau Demnitar nu este ales de catre Maestri decat dupa meritele personale si nu dupa serenitate. Candidatii ar trebui sa stie, fara doar si poate, ca nici un Maestru nu va propune sporul de salariu pentru un Ucenic sau o Calfa daca acesta nu a lucrat suficient timp cu el, insusindu-si cu asiduitate invatamintele gradului in care a fost admis prin ritual.

Nici un Frate nu poate fi Demnitar daca nu este Maestru, nici Maestru Venerabil daca nu a functionat ca Demnitar, nici Mare Demnitar, pana n-a fost Maestru Venerabil al unei Loji, nici Mare Maestru, daca n-a fost Mare Demnitar inainte de alegerea sa, si care trebuie sa fi fost un Frate Maestru Venerabil de cea mai buna calitate. Si spre binele, usurinta si eleganta indeplinirii sarcinilor sale, Marele Maestru are puterea de a-si alege propriul Mare Maestru Adjunct, care trebuie sa fie, sau sa fi fost inainte, Maestru al unei Loji si care are privilegiul de a actiona in acelasi mod in care ar actiona Marele Maestru, cu exceptia cazurilor cand acesta este prezent sau isi interpune autoritatea in scris.

Acestor diriguitori si guvernanti supremi si subordonati ai vechii Loji urmeaza sa li supuna, corespunzator functiilor lor, toti confratii, in conformitate cu sarcinile si regulamentele respective, in mod cuviincios, reverentios si cu dragoste.

V. Despre conducerea Breslei in procesul muncii.

Toti Masonii vor munci onest in zilele lucratoare si vor trai decent in zilele libere, iar tinuta de lucru va fi stabilita de legea pamantului sau confirmata de datina.

Cel mai "priceput" dintre Frati va fi ales sau numit Maestru sau Supraveghetor al muncii in atelier si pentru a fi apoi numit Maestru Venerabil de catre cei care lucreaza sub conducerea sa. Membrii Lojei vor trebui sa evite orice discutii necuviincioase, sa nu-si dea porecle urate, ci sa se adreseze unul altuia cu apelativul FRATE. Ei trebuie sa aiba, atat in Loja, cat si in afara Lojei, o comportare cuviincioasa. Maestrul care isi cunoaste indemanarea in Arta Regala va prelua lucrul de la maestrul-constructor pe cat de ieftin posibil si se va folosi de bunurile acestuia cat mai sincer, ca si cum ar fi bunurile sale proprii. De asemenea, nu va acorda nici unui Frate Discipol sau Companion un salariu mai mare decat va merita cu adevarat.

Atat Maestrul, cat si Fratii ce-si primesc in mod just salariile vor fi fideli Ordinului si isi vor indeplini onest munca, indiferent daca e calificata sau nu si nici nu vor considera munca necalificata ca fiind calificata.

Nimeni nu isi va arata invidia fata de bunastarea unui alt frate sau sa incerce sa-l inlature sau sa-l izgoneasca de pe un santier, daca a dat dovada de capacitatea de a-si indeplini misiunea sa.

Cand unul dintre membrii Lojei a fost ales Supraveghetorul atelierului de sub conducerea Maestrului Venerabil, el trebuie sa fie loial fata de ambele parti, atat fata de Venerabil, cat si fata de Frati, sa supravegheze cu grija lucrul in absenta Venerabilului spre folosul Marelui Arhitect, iar Fratii trebuie sa-i dea ascultare.

Toti membrii angajati trebuie sa primesaca salariul cu placere fara sa murmure sau sa se razvrateasca si sa nu-l paraseasca pe Maestrul Venerabil inainte de a se fi terminat lucrarea.

Un frate mai tanar trebuie sa fie instruit in lucru, pentru a preveni, ca din lipsa de pricepere, sa strice materialul de constructie si pentru ca dragostea frateasca sa poata sa sporeasca si sa dainuiasca.

Toate uneltele necesare lucrului trebuie sa fie aprobate de Marea Loja.

VI. Despre COMPORTAMENT, si anume:

1. In Loja deschisa.

Sa nu se formeze factiuni aparte si sa nu se duca tratative separate fara a fi obtinut permisiunea Maestrului Venerabil. Sa nu se vorbeasca despre ceva necuviincios sau nedrept. Sa nu se intrerupa luarile de cuvant ale Venerabilul Maestru sau a Supraveghetorilor, sau pe oricare alt Frate cu care Venerabilul Maestru se afla in dialog si nici sa nu se faca farse sau glume in timp ce Loja este preocupata cu treburi serioase si solemne si nimeni sa nu se serveasca, sub un pretext oarecare, de un limbaj necuviincios. Se va acorda Venerabilului Maestru, Supraveghetorilor si tuturor Fratilor, indiferent de gradul lor, onoarea datorata si vor fi tratati cu stima si condescendenta.

Daca s-a produs vreo plangere, Fratele gasit vinovat va fi supus judecatii si deciziei Lojei, care e forul de judecata de fapt si de drept al tuturor acestor neintelegeri prin Juriul Fratern (fie doar ca se adreseaza cu recurs catre Marea Loja) si in fata caruia trebuie ridicate, dar in asa fel incat, lucrul maestrului-constructor sa nu fie intarziat intre timp, in care caz se va putea pronunta o hotarare speciala. Nu se va merge niciodata la judecata profana in cauze ce privesc Francmasoneria si fara ca Loja sa fie convinsa de aceasta necesitate absoluta si inevitabila.

2. Comportamentul dupa ce lucrarile au fost inchise, dar Fratii inca nu s-au despartit.

Fratii se vor putea inveseli intr-o agapa, putandu-se trata dupa posibilitatea materiala, dar trebuie evitat orice exces si un Frate sa nu fie obligat sa manance sau sa bea mai mult decat poate si sa nu fie impiedicat a se indeparta, daca treburile il cheama. In acelasi timp, nu trebuie pronuntate expresii nepotrivite sau jenante sau sa se creeze o situatie neconforma cu buna cuviinta sau ceva ce ar putea stanjeni o conversatie libera, linistita, caci aceasta ar zdruncina armonia dintre Frati si ar zadarnici scopurile Ordinului. De aceea, nu trebuie sa fie introduse prin poarta Lojei divergentele sau certurile personale si nici disputele despre religie sau natiune sau Constitutia statului (discutii cu caracter religios sau politic) caci, in calitate de Frati Masoni, tinem doar de religia generala mai sus mentionata a muncii si a realizarilor in comun. De asemenea, toate fiintele fiind create de Marele Arhitect al Universului, din Francmasoneria Universala fac parte Frati liberi si de bune moravuri cuprinzand toate rasele, popoarele, limbile sau dialectele, si sunt hotarati impotriva oricarui amestec in politica, care niciodata nu a folosit bunastarii Lojei si nici nu va folosi vreodata.

3. Comportamentul cand Fratii se intalnesc fara sa fie de fata straini si nu in Loja deschisa.

Trebuie sa se salute unul pe celalalt cu stima, potrivit instructiunii primite, si sa foloseasca apelativul Frate. Fratii trebuie sa-si impartaseasca reciproc cunostintele Artei Regale cu rabdare si bunavointa unuia celuilalt, atat cat se vor gasi util, fara sa fie observati sau sa se traga cu urechea, si fara ca vreunul sa se creada mai presus decat celalalt sau sa reduca consideratia ce s-ar cuveni oricarui Frate indiferent de gradul avut sau demnitatea indeplinita. Cu toate ca toti Masonii intre ei se considera ca situandu-se pe acelasi plan, Masoneria nu diminueaza nimanui nimic din onorurile obtinute inainte, ci din contra aceasta sporeste cinstea sa. Trebuie sa se acorde cinstea si respectul care se cuvine si trebuie sa se ocoleasca relele moravuri.

4. Comportamentul in prezenta strainilor ce nu sunt Masoni.

Fratii trebuie sa fie precauti in vorbele si gesturile lor, pentru ca nici cel mai iscusit strain sa nu fie in stare sa descopere sau sa gaseasca ceea ce nu este potrivit a fi cunoscut de el. Uneori trebuie schimbat subiectul discutiei si conversatia trebuie condusa in mod inteligent spre onoarea si cinstea Fraternitatii.

5. Comportamentul acasa si intre vecini.

Fratii Masoni trebuie sa se comporte asa cum se cade unui om amabil si inteligent, dar mai ales sa nu informeze familia, prietenii sau vecinii despre treburile Lojei si sa existe un comportament cumpanit si intelept conform cu onoarea proprie si cea a Vechii Fraternitati, din motive care aici nu pot fi mentionate. Trebuie ca Fratii Masoni sa aiba in vedere binele propriu, neramanand prea mult timp adunati departe de casa dupa ce orele Tinutei de Loja s-au terminat. De asemenea trebuie evitate orgiile sau betiile, pentru ca familiile Fratilor Masoni sa nu fie neglijate sau atinse in drepturile lor, iar Fratii sa nu devina inapti de a munci.

6. Comportamentul fata de un Frate strain.

Va fi cercetat cu luare aminte de felul in care indica intelepciunea si cunostintele masonice acumulate in gradul pe care il poseda, pentru a nu fi inselati de un profan care ridica pretentii false si pe care Fratii il vor respinge cu dispret si sfidare, fiind insa in acelasi timp precauti, ca sa nu-i dati vreun indiciu de recunoastere.

Dar, daca descoperiti ca este vorba de un Frate cinstit si adevarat, acesta va fi tratat ca atare si daca se gaseste in nevoie, va trebui ajutat, atunci cand exista aceasta posibilitate sau i se va da orice indrumare menita sa-l ajute. Daca este necesar si posibil, va fi gazduit cateva zile sau va fi ajutat sa-si gaseasca o gazda. Fiecare Frate este obligat a face ceva in limita puterilor sale materiale. Un frate sarac, care este un om bun si sincer, va trebui preferat fata de oricare alt om, in conditiuni egale.

Fratii vor trebui sa fie patrunsi de orice situatie de dragoste fraterna, piatra fundamentala si finala, mortarul si faima acestei Vechi Fraternitati. Va trebui sa evitam cu orice ocazie orice cearta si dezbinare, orice calomnie si orice vorba urata si nici altora nu le va fi permis sa calomnieze pe un Frate onorabil, ci trebuie aparata demnitatea acestuia si sa i se ofere bunele oficii fratesti, in tot ceea ce este compatibil cu onoarea si bunastarea fiecaruia, dar nu mai mult.

Si daca unul dintre frati va face o nedreptate, un Frate Mason, indiferent de gradul primit prin ritual, se va adresa Lojei din care face parte sau Lojei din care face parte acel Frate care a incalcat Principiile Moralei Masonice. Daca nu se va lua nici o masura acel Frate se va putea adresa organelor alese sau numite ale Ordinului, precum si Conventului ei ordinar si nu se va intenta vreo actiune in justitia statala, decat in conditiile in care cauza nu ar putea fi solutionata altfel.

In ceea ce priveste insa Fratii care se gasesc in proces, unul contra celuilalt, Maestrul Venerabil si Fratii trebuie sa-si ofere in mod fratern medierea, dar daca se dovedeste ca medierea nu-si are rostul, ei vor continua procesul lor sau disputa juridica, fara ura sau inversunare, altfel de cum se obisnuieste, si nu vor spune sau intreprinde nimic care ar putea nimici dragostea frateasca sau reluarea si continuarea bunelor oficii, astfel ca toti sa poata vedea influenta salutara a masoneriei, precum au procedat toti masonii credinciosi, de la inceputul lumii si o vor face pana la sfarsitul timpurilor.

Amin. Asa sa fie!