Lumina Recunostintei, reaprinsa la Alba Iulia

Simbata, 1 martie 2008, Marea Loja Nationala a Romaniei a comemorat la Candela, Monument ridicat pe Dealul Furcilor din Alba Iulia, 223 de ani de la martiriul eroilor Horea, Closca si Crisan, a aprins lumina vie a recunostintei in memoria celor trei ilustri inaintasi.

Au depus coroane de flori la monumentul ridicat cu contributia Lojii “Horea, Closca si Crisan”, Marele Maestru al Marii Loji Nationale a Romaniei, Viorel Danacu, Loja “Horea, Closca si Crisan” Alba Iulia, Loja “Victoria 2000” Cluj Napoca, Loja “Banul Mihai” Craiova, Loja “Samuel von Brukenthal” Sibiu, Loja “Domnul Tudor” Bucuresti si Loja “Torontal” Timisoara.

In aceeasi zi, la restaurantul Ulpia Traiana, s-a desfasurat deschiderea Sesiunii Anului 2008 de Conferinte Masonice Publice - Sesiuni Lunare dedicate implinirii a 90 de ani de la Marea Unire. In fata unui auditoriu select, printre invitati aflindu-se si numeroase personalitati ale vietii publice din judetul Alba, Marele Maestru al Marii Loji Nationale a Romaniei, Viorel Danacu, a multumit Pro Marelui Maestru pe regiunea Transilvania, Chira Ioan Mircea, pentru gazduirea evenimentelor organizate cu prilejul zilei de 28 februarie a supliciului lui Horea.

Viorel Danacu - “Ceea ce reuneste francmasoneria romana este ca aduce in acelasi loc oameni de diverse profesii, diverse politici. Sint prezenti aici din aproape toate partidele politice, sint prezenti aici frati din marile orase ale Romaniei. (...) Astazi Romania este si va ramine pururea una, cum si francmasoneria este una. Eu nu cunosc mai multe francmasonerii. Fiecare dintre fratiile voastre sinteti chemat in rindurile noastre intr-un numar cit mai mare, pentru ca astazi, cind raul se navaleste in toate directiile si prin diverse planuri, e nevoie ca prezenta noastra in numar mare sa tina in echilibru, in balante, raul cu binele”,
a declarat cu ocazia evenimentului de la Alba Iulia, Marele Maestru al Marii Loji Nationale a Romaniei, subliniind importanta celor doua momente marcante pentru francmasoneria romana, care si-a facut un scop principal din a reinvia in romani dragostea de tara.

Ref: 

Monitorul de Alba