Conventul Anual al Marii Loji Naţionale a României din 21 martie 6008

Conventul anual al Marii Loji Naţionale a României s-a desfăşurat în prezenţa membrilor Marelui Consiliu al Marii Loji Naţionale a României şi a unui număr însemnat de fraţi din Europa , din Franţa venind incorpore fraţii din R.:L.:Labirynth din Lyon, iar de la Paris, Suveranul Mare Comandor al Suveranului Consiliu al Franţei, al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, Atotputernicul fr.: Huber Greven împreună cu alţi trei Suverani Mari Inspectori Generali de grad 33 şi PreaIlustrul fr.: Alain Grezel – Mare Maestru al Marii Loji a Franţei însoţit de Marele Cancelar PreaIlustrul Frate Jean Claude Hertz.

Prezenţa fraţilor din Franţa, a arătat încă odată că francmasoneria română se află pe un drum bun, se maturizează, şi încet încet devine un partener stabil, credibil, şi cu un cuvânt greu de spus în cadrul Confederaţiei Marilor Loji Unite ale Europei – din care facem parte, încă, înainte ca România, să fie membră a Uniunii Europene.

Fraţii francezi ne-au susţinut nu numai în realizarea unor ritualuri tradiţionale, spirituale şi regulare în cadrul lucrărilor masonice ale Marii Loji Naţionale a României, precum şi înfrăţirii de loji, dar foarte mult, ne-au ajutat în contactele în plan internaţional, reuşind să încheiem Tratate de recunoaştere şi amiciţie cu un număr mare de Mari Loji Naţionale din Europa, America, Africa şi alte continente, devenind astfel o familie integrată în Marea familie universală a Francmasoneriei moderne.

Vom continua, lucrând neîncetat printr-o lucrare masonică de înaltă ţinută morală, cu credinţă, practicând virtuţiile, până la sacrificiul suprem, întru Gloria Marelui Arhitect al Universului.
Liantul care ne uneşte, pe toţi framncmasonii de oriunde ar fi, este iubirea de aproape, într-o singură bătaie de inimă.

Ceremonia de închidere a lucrărilor Coventului Anual a avut loc în Sala Regina Maria de la Hotelul Athene Palace Hilton din Bucureşti, unde au participat delegaţiile Marilor Loji din străinătate faţă de care, avem tratate de recunoaştere şi amiciţie încheiate precum şi Mari Oriente prietene faţă de care avem încheiate tratate administrative.

În România Marea Lojă Naţională a României, Obedinţa regulară, tradiţională, spirituală şi morală conlucrează prin proiecte la nivel naţional cu Marele Orient al României, prin înţelegere, toleranţă scopul final fiind totul în slujba cetăţeanului român, a României în ansamblu.

În luările de cuvânt de către delegaţii din alte ţări, fraţii din Marea Lojă Naţională a României au fost asiguraţi că nu vor mai fi niciodată singuri, că vor primi sprijin de la toate Marile Loji din lume, astfel încât împreună să reuşim să facem dintr-un om bun un om şi mai bun, să fie pace şi armonie între popoare, să fie dragoste frăţească, iubirea de aproape, între oamenii de pretutindeni.

Lucrările Conventului Anual, s-au desfăşurat în condiţiile cele mai fraterne, într-o voce unitară, cu înţelepciune, raţiune – în baza respectului celor trei principii fundamentale universale acceptate – Libertate, Egalitate şi Fraternitate.

Marele Maestru fr.: Viorel Dănacu le-a mulţumit tuturor delegaţiilor de peste hotare pentru suportul real privind paşii spre învăţătură şi cunoaştere a ritualurilor Ritului Scoţian Antic şi Acceptat.

A mulţumit fraţilor din Marele Consiliu al Marii Loji Naţionale a Romaniei pentru consecvenţa şi perseverenţa de care au dat dovadă în cei 6 ani de la Constituirea regulară a Marii Loji Naţionale a României.

A declarat la Conferinţa de Presă că francmasoneria astăzi comportă trei curente la nivelul planetar şi anume: Marea Lojă Unită a Angliei cu recunoaşterea unor Obedienţe masonice, de curând şi Marea Lojă Naţională din România, pe care o felicităm şi le mulţumim fraţilor englezi; Marea Lojă a Franţei – Obedinţă Istorică şi tradiţională din care s-au despins Marea Lojă Naţională a Franţei – recunoscută de Anglia şi Marele Orient al Franţei; Marea Lojă a Franţei fondatoare a Confederaţiei Marilor Loji Unite ale Europei, din care face parte şi Marea Lojă Naţională a României; Marele Orient al Franţei care a sădit mari Oriente în aproape toate ţările de pe glob.

Astfel că şi în România, unii au recunoaşterea Angliei, alţii pe cea a Americii şi noi avem recunoaşterea Europei, Americii, Africii s.a.m.d., astfel încât toţi sub acelaşi tricolor să fim ca fraţii, să ne înţelegem şi chiar să reanalizăm împreună Programe naţionale, de care ţara are nevoie astăzi mai mult ca oricând.

Seara Culturală Europeană

Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris Bucureşti – împreună cu Marea Lojă Naţională a României au realizat o Seară Culturală Europeană, ediţia a IV-a, ca şi în ceilalţi ani, cu muzică tradiţională, muzică uşoară, poezie, joc popular românesc – la Hotel Athene Palace Hilton. Au fost invitaţi fraţii din delegaţiile de peste hotare, au participat ca de fiecare dată ambasadori, ataşaţi culturali ai ambasadelor acreditate la Bucureşti, reprezentanţi ai unor muzee şi biblioteci din ţară, scriitori, oameni de cultură, presă, televiziuni, radiouri, reprezentanţi ai Preşedinţiei şi Guvernului României.

Am încercat ca de fiecare dată, să realizăm împreună cu fraţii noştrii de peste hotare, momente de trăire şi gândire frăţească prin cântec, dans, poezie în română, engleză şi franceză – încercând să transmitem şi să facem cunoscute tradiţiile, istoria, cântecul românilor, cultura noastră, ospitalitatea noastră şi de ce nu dragostea noastră faţă de frumos, de luminat şi adevărat care este românul.

România, astăzi integrată în Uniunea Europeană, prin cultura ei, tradiţie şi istorie, este o stea din constelaţia de culturii a Europei Unite, menţinându-şi demnitatea, măreţia şi locul legitim în lume.

Magazinul Masonic

Magazinul Masonic este un centru de unde se pot achiziţiona de către cei iniţiaţi echipamente masonice, obiecte de ritual, decoraţiuni masonice, iar de către cei neiniţiaţi, un număr mare de cărţi masonice, reviste, Cuvânt masonic, Jurnal masonic, Point de vue initiatiques etc.

Magazinul este conceput, pentru a satisface un număr cât mai mare de fraţi care aparţin diferitelor Mari Loji, Mari Oriente, Rituri, Ordine masonice s.a.m.d.
De asemenea, de la Magazinul Masonic pot fi achiziţionate, prin comandă on-line, sau postal, suveniruri cu simboluri masonice, prelucrate în metal, piatră, sticlă, ţesături s.a.m.d.

În speranţa că accesul fraţilor la un astfel de Magazin Masonic nu va fi un impediment, noi facem comenzi, de cărţi, echipamente masonice şi din străinătate, de la Grand Lodge France.

Vă aşteptăm cu drag.

Biblioteca Masonica

Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris - Bucureşti, înfiinţat acum 4 ani, are o Bibliotecă Masonică şi o Editură a Marii Loji Naţionale a României.

Biblioteca Masonică cuprinde lucrări masonice, cu preponderenţă ale Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, cel mai răspândit în lume, dar şi lucrări ale altor rituri, ordine masonice, răspândite pe tot globul.

Cea mai mare parte a lucrărilor sunt în limba franceză, dar şi engleză, spaniolă, flamandă, latină, germană, maghiară etc.

Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris - Bucureşti a început de când este membru în Asociaţia Muzeelor, Bibliotecilor, Librăriilor şi Arhivelor masonice cu sediul la Bruxelles, să primească documente de mare valoare din Franţa, Belgia, Portugalia, etc., care fac referire la francmasoneria română – din perioada interbelică şi nu numai -.

Au fost traduse lucrări masonice, cum ar fi: „Istoria francmasoneriei” de Albert Makey, ediţia I-a şi a II-a, revizuită şi adăugită; Ritualul scoţian rectificat; Ritul Scoţian Antic şi Acceptat în întregime; Constituţii şi Regulamente.
A fost editată revista „Trăiri masonice La curte”, Cuvânt masonic, în română şi franceză.

Achiziţionarea lucrărilor masonice, atât de la noi din ţară, dar mai ales din străinătate au permis formarea unui Fond masonic foarte diversificat, care să răspundă celor mai multe întrebări pe care un iniţiat începe să şi le pună în cadrul procesului de perfecţionare.

Biblioteca masonică pune la dispoziţia fraţilor o fototecă şi o videotecă cu imagini imortalizate cu ocazia unor ceremonii masonice.

Socotim că preocupările fraţilor privind studiul, cunoaşterea şi aprofundarea învăţăturilor masonice permit creşterea pe verticală şi într-adevăr o lucrare masonică de înaltă ţinută.

Suprem

Marea Lojă Naţională a României care lucrează în gradele de ucenic, companion şi maestru ca orice Mare Lojă, a realizat în 23 martie a.c. un alt pas important – recunoaşterea Supremului Consiliu Român al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat condus de Atotputernicul frate Daniel Roman.

Atotputernicul fr.: Huber Greven, Suveranul Mare Comandor al Supremului Consiliu al Franţei; Mari Comandori ai Ritului Scoţian Antic şi Acceptat împreună cu alţi 3 Inspectori Generali Suverani de grad 33, împreună cu 3 fraţi români Inspectori Generali Suverani Mari Comandori de grad 33 au iniţiat un număr de 12 fraţi la gradul 14, constituind şi convocând atelierul de perfecţie „Steaua României” cu nr.1, la Orientul Bucureşti. Acest lucru permite ascensiunea altor fraţi maeştri spre gradele superioare care prin învăţătură, cunoaşterea ritualurilor să înţeleagă cât mai bine Ritul Scoţian Antic şi Acceptat.

În viitor urmează prepararea pentru lojile de perfecţie de gr.18 -30 – 33 care vor permite lucrul complet piramidal – în toată splendoarea şi strălucirea ei .
Încă o data, mulţumim fraţilor francezi pentru suportul masonic, pentru realizarea unei lucrări masonice ritualice, de calitate, tradiţionale, spirituale, morale şi regulare în România.