Carol Davila

Carol Davila (Charles Davilla) (n. 1828, Parma, Italia - d. 24 august 1884, Bucuresti), Mason, a fost medic si farmacist roman de origine italiana, cu studii in Germania si Franta.

Urmeaza Facultatea de Medicina din Paris, pe care o absolva in februarie 1853. Soseste in Romania la 13 martie 1853, la nici 25 de ani, dupa ce si-a dat doctoratul la Paris si dupa ce a ajutat la stingerea epidemiei de holera din 1849, in Champigne si Cherre. Ar fi trebuit sa stea in Valahia doar 3 ani dar sta pana la sfarsitul vietii. A venit inca din 1853 in Bucuresti, invitat de domnul Barbu Stirbei, pentru a organiza serviciul sanitar. A contribuit fundamental la organizarea invatamantului medical din Romania. A fost profesor de chimie la Universitatea din Bucuresti. In 1860 a fost ridicat la rangul de general. A organizat serviciul romanesc de ambulante, care s-a distins apoi in timpul Razboiului de Independenta. Modeleaza viata medicala sub patru domni, dintre care trei ii devin prieteni. In Bucuresti, la sosire, impresioneaza pe Voda Barbu Stirbei cand se prezinta dupa trei zile cu rezultatele unei prime inspectii sanitare si cu proiecte de reforma. Al doilea domn pe care il castiga Davila de partea lui este Alexandru Ioan Cuza. Azilului sau de orfane, intemeiat la Bucuresti, ii da numele Elena Doamna, dupa sotia lui Cuza. De acest azil s-a ocupat indeaproape si Regina Elisabeta. Al treilea domn este Carol, sub a carui protectie isi desavarseste in cea mai mare masura opera.

Prima sotie, Maria Marsille, fiica de medic francez (Alphonse Constant Marsille) si de boieroaica romanca, a trait doar un an dupa casatorie. Ea s-a stins din viata in martie 1860, la nasterea unui copil. Avea doar 24 de ani. La 30 aprilie 1861 s-a casatorit cu Ana Racovita, nepoata Golestilor, o frumusete bruneta, supla, cu trasaturi nobile. In februarie 1862 se naste primul copil, Alexandru, viitorul scriitor si om de teatru. Vor urma doua fete, Elena, (viitoarea Elena Perticari), Zoe si inca un baiat, Pia. Ana a devenit colaboratoarea de nadejde a sotului ei, o adevarata partenera de munca si sacrifii.

Are, inca de la sosire, mari probleme de sanatate. Din cauza primei lui locuinte intunecoase si umede, de pe cheiul garlei, Dambovita, tanarul face reumatism si, cu timpul, acesta duce la pareza unui brat pe care-l va tine adesea indoit la spate. In 1865, dupa ce inspecteaza inchisoarea de la Telega si consulta deopotriva soldati si puscariasi, face tifos. In timpul Razboiului de Independenta din 1877 face un antrax infectios in regiunea cefii, care trebuie operat de urgenta, are o furunculoza generala si crize de sciatica care-l fac sa umble in baston.

Construieste, din aproape in aproape, un sistem medical care functioneaza si organizeaza serviciul sanitar militar si civil. In 1855 infiinteaza o scoala de felceri iar in 1856 o scoala secundara de chirurgie cu program scolar teoretic-liceal si sanitar-militar. Cand adversarii filorusi fac demersuri pentru inchiderea scolii, Davila se adreseaza guvernului francez, care se obliga sa o mentina pe cheltuiala lui. Abia atunci caimacamul Alexandru Dimitrie Ghica da un opis domnesc pentru mentinerea tinerei institutii, pe care Davila o transforma curand in "Scoala nationala de medicina si farmacie". Dupa 10 ani, in 1869 infiinteaza Facultatea de Medicina. Intre timp Davila intemeiaza invatamantul farmaceutic si pe cel veterinar, fondeaza numeroase societati si reviste de specialitate (intre care Asociatia medicilor romani, Monitorul medical, Gazeta spitalelor), organizeaza conferinte medicale si tine prelegeri cu demonstratii experimentale la Sfantu Sava, infiinteaza, impreuna cu horticultorul austriac Ulrich Hoffmann, Gradina botanica din Bucuresti, introduce concursurile medicale si stagiile obligatorii in spitale.

In 1861 creeaza primul azil de orfane, in care strange 40 de fetite din mahalale, iar la putin timp infiinteaza si un orfelinat de baieti. Cat timp a trait Davila a functionat si o scoala de surdo-muti, cu atelier de tamplarie si sculptura. Impreuna cu farmacistul Hepites, pune bazele farmaciei romane. Tot ideea lui este introducerea consultatiilor gratuite in spitale, pentru bolnavii saraci. Stinge in diferite regiuni ale tarii epidemii grave, calatoreste si inspecteaza spitale, participa la Expozitia universala de la Viena din 1873 cu un compartiment medical al Romaniei, are grija de copiii orfani. Pe cheltuiala lui se editeaza culegerea de poezii populare a lui Alecsandri, pe care Davila, mare iubitor de folclor, o da premiu elevilor si elevelor din scoliile sale.

La 4 iunie 1864, se face un prim pas in recunoasterea oficiala a patriotismului "strainului" fata de noua lui tara si, la Camera Deputatilor, se propune acordarea cetateniei romane. Totusi, faptul se implineste abia dupa venirea lui Carol printr-un decret-lege semnat chiar de el, la 31 mai 1868. Datorita lui, serviciul ambulantelor militare si al trenurilor sanitare este pregatit din timp si sute de vieti sunt salvate, iar 13.000 de bolnavi si raniti primesc ingrijiri. Primeste decoratii si de la romani si de la turci. Principele Carol ii telegrafiaza Elisabetei : Davila e pretutindeni unde ai nevoie de el. Colegii il invidiaza si, spune dr. Zaharia Petrescu, fost elev al Scolii de Medicina, ii iarta cu greu "extrema distinctie, eleganta si naturalul manierelor, farmecul conversatiei, felul spiritual, vesel si plin de duh in care istorisea, ca si bogatia instructiei". In 1870, in timpul razboiului franco-prusac este in Franta cu un proiect nobil de a organiza o ambulanta cu concursul elevilor romani din Paris si de a se consacra in ajutorul victimelor razboiului.

La 13 ianuarie 1874, sotia sa moare dupa ce un confrate de-al sotului sau ii da sticnina in loc de chinina. Ramas vaduv, cu patru copii, Davila continua sa munceasca cu si mai multa indarjire, pana la moarte, adica pana la 24 august 1884. Face parte din caracterele mari ale secolului si incerca sa formeze caracter si la elevii lui. Elevii sai sunt trimisi la marile facultati din Europa: Paris, Roma, Berlin si Viena si se intorc doctori in medicina. Devin profesori la facultatea infiintata la Bucuresti. "Ne recomanda sa fim cinstiti si sa nu ne lasam mituiti." spuneau fostii sai elevi. Pe cartea sa de vizita nu e scris decat un singur cuvant: DAVILA. Este suficient pentru toata lumea.

La solicitarea Ministerului de Razboi, Constantin Brancusi a executat un bust din bronz al generalului Carol Davila, pentru a fi amplasata in curtea Spitalului Militar Central.

Personalitate complexa, Carol Davila a fost perceput in mod diferit, uneori contradictoriu de catre contemporani. Sabina Cantacuzino, care l-a cunoscut, scria despre el: "Era un om placut, destept, activ, bun organizator, dar ambitios si, se zicea, lingusitor. El fusese adus de Stirbei, dar se avu bine pe rand nu numai cu toti domnitorii: Cuza, Carol, ci cu fiecare ministru, lucru foarte rau vazut pe vremurile acelea de lupte politice pasionate, netinandu-se socoteala ca era strain si avea un scop special in activitatea lui. Zicea ca este fiul natural al lui Franz Liszt si al contesei d'Agout; semana mult cu cel dintai, dar nu e mentionat in nici o biografie a marelui muzicant. El ne spunea ca numele ii vine de la un oras in Spania (Avila). Era de o violenta nespusa si martiriza strasnic, desi o iubea, pe biata lui nevasta. Cand il apucau nebuniile, rasturna masa cu tot serviciul, spargand pahare, sticle, trantea usile de tremura casa."