Christian Tell

Christian Tell (n. 12 ianuarie 1808, Brasov; d. 12 februarie 1884, Bucuresti) a fost Mason, politician si general roman.

S-a nascut la Brasov pe 12 ianuarie 1808. Si-a facut studile la Colegiul Sfantul Sava din Bucuresti, unde i-a avut ca profesori pe Gheorghe Lazar si Ion Heliade Radulescu. A fost influentat de catre Ion Heliade Radulescu, impartasind abordarea moderata a acestuia, referitoare la afirmarea nationala a romanilor.

Christian Tell s-a inrolat in fortele militare ale Imperiului Otoman, luptand in Razboiul ruso-turc din 1828-1829, unde a primit gradul de capitan. In 1830, intra in nou-formata armata a Tarii Romanesti, avansand constant in gradele militare.

In 1843, impreuna cu Ion Ghica si Nicolae Balcescu, a pus bazele societatii secrete Francmasonice Fratia - care a fost motorul revolutiei de la 1848.

La izbucnirea revolutiei de la 1848, Christian Tell a mobilizat trupele pe care le comanda in sprijinul revolutionarilor din Tara Romaneasca, ajungand sa fie cunoscut sub numele de "sabia revolutiei". A fost prezent la adunarea de la 9 iunie 1848, care a emis Proclamatia de la Islaz, fiind numit printre cei cinci membri ai guvernului provizoriu infiintat in acel moment. Christian Tell a facut deasemenea parte si din noul guvern provizoriu stabilit la Bucuresti, iar dupa 19 iulie 1848 a fost membru al locotenentei domnesti (impreuna cu Ion Heliade Radulescu si Nicolae Golescu). A militat pentru infiintarea si inzestrarea Garzii Nationale, fiind inaintat la gradul de general.

Dupa infrangerea revolutiei de la 1848, Christian Tell a fost exilat in insula Chios. Impreuna cu ceilalti doi membri ai locotenentei domnesti, Ion Heliade Radulescu si Nicolae Golescu, a incercat sa reorganizeze emigratia romaneasca (aripa moderata), intrand uneori in conflict cu aripa radicala (Bratienii, C.A. Rosetti, Ion Ghica).

Christian Tell s-a intors din exil in 1857. A fost participant activ (deputat, coordonator al Comisiei Centrale de la Focsani) in miscarea unionista, care a dus la dubla alegere ca domnitor in 1859 a lui Alexandru Ioan Cuza si la infiintarea a statului unitar roman. A fost de mai multe ori ministru, intre 1862 si 1876.