Titu Maiorescu

Titu Liviu Maiorescu (n. 15 februarie 1840, Craiova -- d. 18 iunie 1917, Bucuresti) a fost un academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician, scriitor si Francmason roman, prim-ministru al Romaniei intre 1912 si 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Romane, personalitate remarcabila a Romaniei sfarsitului secolului al XIX-lea si inceputului secolului XX. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fara fond, baza Junimismului politic si "piatra de fundament" pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale sau Ioan Slavici.

Titu Maiorescu s-a nascut la Craiova, la 15 februarie 1840. Mama lui Titu Maiorescu, n. Maria Popazu, este sora carturarului episcop al Caransebesului, Ioan Popazu. Familia Popazu era de la Valenii de Munte si, se pare, de origine aromana. Tatal sau, Ioan Maiorescu, fiu de taran transilvanean din Bucerdea Granoasa, se numea de fapt Trifu, dar isi luase numele de Maiorescu pentru a sublinia inrudirea cu Petru Maior. Teolog prin formatie (cu studii la Blaj, Pesta, Viena), Ioan Maiorescu se dovedi un liber cugetator.

Profesor la Cernauti, Craiova, Iasi, Bucuresti, el ramane o figura luminoasa a epocii de formare a invatamantului romanesc modern. Ioan Maiorescu a fost inspector al scolilor din Oltenia, profesor la Scoala Centrala din Craiova. In acest timp, familia lui, constand din sotia, Maria, nascuta Popasu, si cei doi copii, Emilia si Titu, a calatorit la Bucuresti, Brasov, Sibiu si Blaj, ramanand mai mult timp la Brasov, unde viitorul critic urmeaza clasa intai a gimnaziului romanesc. Stabilit la Viena, Ioan Maiorescu scrie in ziarele austriece articole despre romani si redacteaza memorii in legatura cu problema romaneasca. Revenit in tara dupa Unire, a indeplinit functiile de presedinte al Obstestii Epitropii, de director al Comisiei Centrale a Principatelor Unite, profesor la "Sfantul Sava", director al Eforiei Instructiunii Publice si profesor la Scoala Superioara de Litere din Bucuresti.

Copilaria

Intre 1846 si 1848 Titu Maiorescu este elev al scolii primare din Craiova. In zilele revolutiei, Ioan Maiorescu plecand in misiune la Frankfurt am Main, Maria Maiorescu cu copiii pribegeste la Bucuresti, Brasov, Sibiu. Prin decembrie 1848 sub conducerea lui Avram Iancu, familia lui Ioan Maiorescu ajunge la Blaj. Din nou la Brasov. Titu Maiorescu continua cursul primar (1848/1849 si 1849/1850) la scoala protodiaconului Iosif Barac unde urmeaza primele doua clase elementare.

Intre 1850 - 1851 - absolvind scoala primara, Titu Maiorescu este inscris la Gimnaziul romanesc din Schei-Brasov, gimnaziu infiintat in 1850 prin stradania unchiului sau, Ioan Popazu, pe atunci paroh al bisericii Sf. Nicolae din Schei, apoi protopop al orasului. El face clasa intai de gimnaziu la gimnaziul romanesc din Brasov. In casa protopopului Popazu il vede pe Anton Pann care ii va lasa o impresie de nesters.

La Academia Tereziana

In septembrie 1851 familia Maiorescu se stabileste la Viena, unde tatal sau era salariat al Ministerului de justitie. In octombrie Titu Maiorescu este inscris in clasa I la Gimnaziul academic, anexa pentru externi a Academiei Tereziene. Peste o luna i se echivaleaza anul de gimnaziu de la Brasov si este trecut in clasa a II-a.

In timpul sederii familiei sale la Viena, Titu Maiorescu urmeaza cursurile Academiei Tereziene. In aceasta perioada incepe redactarea Insemnarilor zilnice (tinut pana in iulie 1917, in 42 de caiete aflate astazi in fondul de manuscrise al Bibliotecii Academiei Romane si la Biblioteca Centrala de Stat din Bucuresti), pe care le va continua pana la sfarsitul vietii si care constituie o pretioasa sursa de cunoastere a omului Maiorescu. Insemnarile ni-l prezinta inca din adolescenta ca pe un caracter puternic, ambitios si iubitor de ordine, pasionat de cultura si dornic sa se afirme prin capacitatile sale intelectuale in fata colegilor austrieci, care, provenind adesea din familii aristocratice, il priveau de sus. Succesul pe care il obtine in 1858 absolvind ca sef de promotie Academia Tereziana reprezinta o incununare a eforturilor sale si a vointei de care daduse dovada.

Studiile universitare

Graba pe care o manifesta in obtinerea diplomelor universitare (dupa numai un an de studii la Berlin obtine la Giessen doctoratul "magna cum laude", dupa inca un an, licenta in litere si filosofie la Sorbona si, dupa inca un an de studii universitare la Paris, licenta in drept) nu afecteaza seriozitatea pregatirii sale academice; bazele culturii extrem de solide a lui Maiorescu se instaureaza acum.

Trimite o lucrare, la 3 ianuarie 1857, semnata Aureliu, la Gazeta de Transilvania cu intentia de a servi ca prezentare a unor traduceri ale sale din Jean Paul, pe care le trimite apoi revistei. In numarul urmator intentiona sa publice traducerea unei povestiri de Jean Paul, intitulata "Noapte de Anul Nou". Desi traducerea nu a fost publicata la acea data, scrisoarea editata de Aurel A. Muresianu in Gazeta cartilor, nr. 1, 1934 este considerata totusi "cea dintai incercare publicistica" a lui T. Maiorescu, titlu sub care a si fost retiparita. In 1858, pe langa activitatea universitara, preda psihologia la pensioane particulare si franceza in casa Kremnitz.

Preparator pentru limba franceza in familia Kremnitz, Titu Maiorescu da lectii celor patru copii ai familiei: Klara (viitoarea sa sotie), Helene, Wilhelm (viitorul dr. W. Kremnitz, sotul lui Mite Kremnitz, n. Bardeleben) si Hermann. Titu Maiorescu isi trece doctoratul in filozofie la Giessen, magna cum laude. Universitatea din Giessen ii considerase, in vederea doctoratului, ultimii doi ani de la Theresianum drept studii universitare. Intors in tara, publica articolul "Masura inaltimii prin barometru" in revista Isis sau natura.

Doctoratul

In decembrie 1860 isi ia Licenta in litere si filosofie la Sorbona prin echivalarea doctoratului de la Giessen. In anul urmator ii apare la Berlin lucrarea de filozofie Einiges Philosophische in gemeinfasslicher Form ("Consideratii filozofice pe intelesul tuturor"), vadit sub influenta ideilor lui Herbart si Feuerbach.

La 17 decembrie, in urma consultarii lucrarii Einiges Philosophische in gemeinfasslicher Form (Ceva filosofie pe intelesul tuturor), si dupa "o aparare verbala facuta inaintea facultatii in mod brillant a opiniunilor originale", Sorbona ii "concese titlul de licencé ès lettres". In continuare Titu Maiorescu isi va pregati doctoratul cu teza: "La relation. Essai d'un nouveau fondement de la philosophie", pana la sfarsitul lui 1861, cand va parasi Franta.

Cariera universitara

In vara anului 1862 este numit supleant la Tribunalul de Ilfov, apoi procuror. Se casatoreste cu pupila sa, Clara Kremnitz. In luna noiembrie/decembrie devine profesor la Universitatea din Iasi si director al Gimnaziului central din acelasi oras.

In 1863 i se incredinteaza cursul de istorie la Universitate, cu tema "Despre istoria republicii romane de la introducerea tribunilor plebei pana la moartea lui Iulius Cezar cu privire special la dezvoltarea economico-politica". Din luna februarie pana in luna septembrie este Decan al Facultatii de Filosofie a Universitatii din Iasi. Pe 18 septembrie 1863 este ales rector al Universitatii din Iasi pe o perioada de patru ani. In octombrie este numit director al Scolii Normale "Vasile Lupu" din Iasi. Preda aici pedagogia, gramatica romana, psihologia si compunerea. Initiaza pentru prima oara in tara noastra, practica pedagogica a elevilor, printre care se numara si Ion Creanga.

In 1863 Titu Maiorescu publica la Iasi "Anuariul Gimnasiului si Internatului din Iasi pe anul scolar 1862-1863"; anuarul este precedat de disertatia lui: "Pentru ce limba latina este chiar in privinta educatiei morale studiul fundamental in gimnaziu ?" La 28 martie se naste fiica lui Titu Maiorescu, Livia, casatorita Dymsza, moarta in 1946. La 8 octombrie Titu Maiorescu este numit la directia Institutului Vasilian din Iasi, care se cerea "fundamental reorganizat". In vederea acestei misiuni, din insarcinarea ministrului instructiunii publice de atunci, Alexandru Odobescu, el va pleca intr-o calatorie documentara la Berlin, intorcandu-se la Iasi pe 4 ianuarie 1864.

Intre 1863-1864 Titu Maiorescu preda filozofia la Facultatea de Litere din Iasi.

Implicarea in viata sociala

In ziua de 10 martie 1861, Titu Maiorescu tine la Berlin o conferinta (Die alte französische Tragödie und die Wagnersche Musik - "Vechea tragedie franceza si muzica lui Wagner") in folosul monumentului lui Lessing la Kamenz, repetata la 12 aprilie la Paris, la "Cercle des sociétés savantes" si reluata sub forma de comunicare, la 27 aprilie, din nou la Berlin, la Societatea de filozofie.

La 28 noiembrie obtine la Paris diploma de licenta in drept, cu teza "Du régime dotal".

In ziua de 10 decembrie el incepe ciclul de conferinte despre "Educatiunea in familie". Tot in decembrie se intoarce in tara si se stabileste in Bucuresti.

Intors in tara la sfarsitul lui 1861, Titu Maiorescu este dornic sa contribuie din toate puterile la inscrierea statului recent format in urma Unirii din 1859 pe fagasul unei vieti culturale si politice de nivel european. In acel moment in care totul era de facut si in care era nevoie de energii proaspete si de oameni de cultura formati in scolile inalte ale apusului, Titu Maiorescu va cunoaste la varsta tineretii o ascensiune vertiginoasa, greu sau aproape imposibil de conceput mai tarziu: profesor universitar (la Iasi) la 22 de ani, decan la 23 si rector la aceeasi varsta, academician (membru al Societatii Academice Romane) la 27 de ani, deputat la 30, ministru la 34 de ani. Dar aceasta ascensiune n-a fost mereu lina si nici scutita de grele incercari, precum procesul care i-a fost intentat in urma calomniilor aduse de adversarii sai politici, care atrasesera si suspendarea lui din toate functiile in 1864, pana cand verdictul de achitare din anul urmator avea sa dovedeasca netemeinicia acuzatiilor indreptate impotriva lui.

Fondarea Junimii

Anii 1860 au mai insemnat pentru Maiorescu "prelectiunile populare" (conferinte asupra unor variate probleme de cultura adresate unui public destul de larg), intemeierea Junimii impreuna cu prietenii sai I. Negruzzi, Petre P. Carp, V. Pogor si Th.Rosetti, inceperea activitatii de avocat, directoratul la Scoala Normala "Vasile Lupu" din Iasi, infiintarea, in 1867, a revistei Convorbiri Literare.

Desi perioada care a urmat Unirii din 1859 a reprezentat o epoca de implinire a idealurilor pasoptiste, totusi unele accente se schimbasera, conditiile erau altele decat pe vremea tineretii romantice a lui Heliade Radulescu, Alecsandri sau Balcescu. Maiorescu reprezinta noua generatie, junimista, cu o noua conceptie asupra vietii sociale si culturale romanesti. Pe planul ideologiei politice, Maiorescu este un conservator, adept al unei evolutii naturale, organice si temeinic pregatite, adversar al "formelor fara fond", al caror rechizitoriu il face in articolul din 1868, In contra directiei de astazi in cultura romana, in care condamna introducerea unor institutii imitate dupa cele occidentale si carora nu le corespundea un fond adecvat in mentalitatea, creatia si nivelul de cultura al poporului roman.

Titu Maiorescu, critic literar

Inceputurile activitatii de critic literar ale lui Maiorescu stau sub semnul aceleiasi despartiri de generatia anterioara. Spre deosebire de anii premergatori revolutiei de la 1848, cand o nevoie acuta de literatura originala il facea pe Heliade Radulescu sa adreseze apeluri entuziaste pentru scrieri romanesti, deceniul al saptelea al secolului XIX ajunsese sa cunoasca o relativa afluenta de poeti si prozatori, ale caror mijloace artistice erau adesea mult disproportionate fata de idealurile si de pretentiile lor. Se punea acum problema unei selectari a adevaratelor valori pe baza unor criterii estetice si o asemenea sarcina isi asuma Maiorescu. Adversarii de idei i-au numit depreciativ actiunea "critica judecatoreasca", intrucat studiile si articolele lui nu analizeaza detaliat opera literara discutata, ci contin mai mult sentinte asupra ei. Acestea se intemeiaza pe o vasta cultura, un gust artistic sigur si pe impresionante intuitii. Insusi mentorul Junimii considera acest fel de critica (net afirmativa sau negativa) necesara doar acelei epoci de confuzie a valorilor, urmand ca modalitatile ei de realizare sa se nuanteze mai tarziu, intr-o viata literara in care marii scriitori vor fi ridicat nivelul artistic si, implicit, vor fi facut sa sporeasca exigenta publicului.

Aceasta opera de indrumator, de luptator pentru impunerea valorilor avea s-o duca Maiorescu intreaga viata, impartita intre activitatea politica (in care avea sa ajunga pana la functia de prim-ministru, dar si sa piarda un prieten din tinerete, pe P.P. Carp), universitara (ca profesor a avut si a promovat discipoli de valoarea lui C. Radulescu-Motru, P.P. Negulescu, Pompiliu Eliade si altii), de avocat si de critic literar. I s-a reprosat lui Maiorescu faptul ca n-a consacrat mai mult timp literaturii, dar, atata cat este, opera lui de critic marcheaza profund una dintre cele mai infloritoare epoci din istoria literaturii romane: perioada marilor clasici. Rolul Junimii, al lui Maiorescu insusi, este legat de creatia si impunerea in constiinta publicului a unor scriitori ca Eminescu, Creanga, Caragiale, Slavici, Duiliu Zamfirescu si altii.

In privinta comportarii, a felului de a fi i s-a reprosat lui Maiorescu raceala, lipsa pasiunii, atitudinea olimpiana, care parea sa ascunda un suflet uscat; este celebra in acest sens aprecierea vulcanicului N. Iorga: "Cald si frig nu i-a fost nimanui langa dansul". Ajutorul dat de Maiorescu scriitorilor din cercul Junimii si discipolilor sau, chiar adversarului sau, Dobrogeanu-Gherea, intr-un moment important din viata acestuia, ne releva insa un om de o mare si, in acelasi timp, discreta generozitate. Iar randurile adresate lui Eminescu bolnav, care isi facea scrupule in legatura cu provenienta mijloacelor materiale permitand intretinerea sa la sanatoriul de la Ober-Döbling, dovedesc la Maiorescu o admirabila delicatete sufleteasca:

"Vrei sa stii cu ce mijloace esti sustinut deocamdata? Bine, domnule Eminescu, suntem noi asa straini unii de altii? Nu stii d-ta iubirea (daca-mi dai voie sa intrebuintez cuvantul exact, desi este mai tare), admiratia adeseori entuziasta ce o am eu si tot cercul nostru literar pentru d-ta, pentru poeziile d-tale, pentru toata lucrarea d-tale literara si politica? Dar a fost o adevarata exploziune de iubire, cu care noi toti prietenii d-tale (si numai acestia) am contribuit pentru putinele trebuinti materiale ce le reclama situatia. Si n-ai fi facut si d-ta tot asa din multul-putinul ce l-ai fi avut cand ar fi fost vorba de orice amic, necum de un amic de valoarea d-tale".

Misoginism

Titu Maiorescu a declarat intr-o conferinta de la Ateneul Roman din 1882, sustinand ca femeile isi merita locul de la marginea societatii din cauza creierului lor prea mic:

• "Cum am putea intr-adevar sa incredintam soarta popoarelor pe mana unor fiinte a caror capacitate craniana este cu zece la suta mai mica? Abia ajung astazi creierii cei mai dezvoltati pentru a putea conduce o natiune pe calea progresului si prosperitatii materiale... Din 1.000 de capatani masurate a rezultat 1.410 grame greutate mijlocie la barbat si numai 1.250 la femei".

• "Cu cat inaintam insa in civilizatiune, cu atat rolul barbatului devine mai greu, cu atat el trebuie sa-si munceasca mai mult creierul ca sa poata cuceri un loc in economia sociala si sa fie in stare a-si asigura existenta si viitorul familiei sale. El trebuie sa miste cultura, el sa conduca sau sa sustina statul, el sa faca a inflori artele, el trebuie sa largeasca campul ideilor, sa inlesneasca bunul trai al omenirii prin descoperiri si perfectionari zilnice, aduse in sfera practica a vietii, pe cand femeia e redusa la un rol cu mult mai marginit in miscarea societatilor culte. De aici, nici indoiala, diferenta craniana".

Intr-un articol publicat in "Contemporanul", Sofia Nadejde ataca acest punct de vedere sustinand:
"Un lucru pe care-l trec cu vederea toti cati vorbesc de greutatea creierului femeiesc este ca nimeni nu ia in seama sa-l raporteze la greutatea trupului, femeile relativ cu corpul au creierul mai greu decat barbatii."