Nicolae Titulescu

Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova - d. 17 martie 1941, Cannes) a fost un diplomat si om politic roman, in repetate randuri ministru al afacerilor straine, de doua ori (1930 si 1931) Presedinte al Ligii Natiunilor. A fost membru al Francmasoneriei.

Nascut la Craiova ca fiu al unui avocat, si-a petrecut copilaria la mosia tatalui sau in Titulesti, Olt. Dupa terminarea liceului "Carol I" la Craiova in anul 1900 cu premiul de onoare, studiaza dreptul la Paris obtinandu-si doctoratul cu teza Essai sur une théorie des droits éventuels.

In 1905 s-a intors in Romania ca profesor de drept la Universitatea din Iasi, iar in 1907 se muta in Bucuresti. In urma alegerilor din 1912, devine deputat pe listele Partidului Conservator-Democrat condus de Take Ionescu, iar cinci ani mai tarziu devine membru al guvernului lui Ion I. C. Bratianu ca Ministru al Finantelor.

In vara anului 1918, impreuna cu alti fruntasi romani (Take Ionescu, Octavian Goga, Traian Vuia, Constantin Mille) infiinteaza la Paris Comitetul National Roman, cu scopul de a propaga in opinia publica internationala dreptul poporului roman la unitatea nationala, comitet recunoscut oficial de guvernele puterilor aliate ca organ plenipotential al natiunii romane.

In anii 1928 - 1936, Nicolae Titulescu a fost de mai multe ori Ministru al Afacerilor Straine. In primul ministeriat la Externe (1927-1928) are o contributie decisiva la acceptarea internationala a punctului de vedere romanesc cu privire la problema "optantilor" maghiari, ridicata de Budapesta, precum ca Romania ar fi discriminat la reforma agrara din 1921 pe marii proprietari (mosieri) maghiari transilvani. Diplomatul roman a combatut reprosul guvernului maghiar, demonstrand clar corectitudinea efectuarii reformei respective de catre Bucuresti.

Incepand din anul 1921 a functionat ca delegat permanent al Romaniei la "Liga Natiunilor" de la Geneva, fiind ales de doua ori (1930 si 1931) Presedinte al acestei organizatii internationale. In aceasta calitate a militat, in contra revizionismului din Europa, pentru pastrarea frontierelor stabilite prin tratatele de pace, pentru raporturi de buna vecinatate intre statele mari si mici, pentru respectarea suveranitatii si egalitatii tuturor statelor in relatiile internationale, pentru securitate colectiva si prevenirea agresiunii. Contemporanii i-au reprosat apropierea nepotrivita de ministrul de externe al URSS, Maxim Litvinov, ca si prea marea incredere aratata liderilor bolsevici. Simpatia deschisa pentru actiunile stangii politice europene, cu precadere in razboiul civil din Spania, a fost, de asemenea, negativ vazuta de clasa politica romaneasca a vremii.

Titulescu si-a bazat intreaga activitatea pe problemele majore, fundamentale, ale politicii externe a Romaniei. Dupa instaurarea nazismului in Germania, dandu-si seama de pericolul pe care-l reprezenta acesta pentru Romania (ca si pentru alte state europene), Titulescu a depus o vie activitate in directia intaririi colaborarii internationale, in interesul pacii si securitatii europene. Pe aceasta linie politica, Titulescu a semnat la Londra, in 1933, in numele guvernului Romaniei, conventia de definire a agresorului si a depus eforturi remarcabile pentru incheierea in 1933 a Micii Intelegeri si pentru incheierea in 1934 a Intelegerii Balcanice, pacte regionale in care vedea o pavaza impotriva agresiunii din partea statelor revizioniste.

In 1936, regele Carol al II-lea aliniindu-se presiunilor cercurilor de dreapta (pro-naziste) legionare dar si externe, il indeparteaza din toate functiile oficiale si il obliga sa se exileze, sa-si paraseasca tara. Stabilit la inceput in Elvetia, apoi in Franta, Nicolae Titulescu a propagat chiar si in exil prin conferinte si articole de ziare ideea prezervarii pacii, anticipand pericolul unui nou razboi.

Nicolae Titulescu moare la Cannes (sau Souvrettes, Elvetia, dupa Petre Pandrea), dupa o lunga suferinta, la data de 17 martie 1941.